banner ecoest fin

Drumeția montană

Turismul montan pedestru sau Drumeția montană

Turismul pedestru reprezintă forma de turism practicată fără un mijloc de transport, perpedes, fiiind cunoscut și sub numele de drumeție. În cazul în care o astfel de activitate turistică se desfășoară în zona de munte, aceasta poartă numele de turism montan pedestru sau drumeție montană (Drăgoi, C.C,2006, Turism și activități sportive în spațiul montan). 

Tot mai des sunt folosiți în ultimul timp și termenii împrumutați din limba engleză trekking, hiking sau backpaking. Dintre acestea, cel de-al doilea este cel mai apropiat de intelelesul clasic al drumeției montane. 

Drumeția montană este un mijloc ideal atât preventiv cât și curativ de păstrare a sănătății și constituie o adevărată școală uneori aspră, care impune: disciplină, curaj, abnegație și spirit de echipă. 

Drumeția pe munte nu este un lucru ușor de făcut deoarece presupune efort mare, o bună condiție fizică și mai ales voința de a continua când simți că te doboară oboseala. Însă, toate aceste aspecte fac din urcatul pe munte modul ideal de a-ți petrece week-end-ul sau câteva zile libere în mod activ, într-un cadru mirific și sălbatic, uitând de problemele zilnice și încărcându-ți a€œbateriile”. 

Dacă urci pe munte cu un grup de prieteni, întreaga experiență poate fi și un test de prietenie (friendship building), deoarece vor fi destule momente în care poți afla cine îți sare în ajutor la nevoie. De regulă, pasionații de trasee montane sunt oameni trecuți prin diverse încercări și știu ce înseamnă o mână de ajutor sau chiar un sfat atunci când ești într-o situație mai delicată. 

Turismul montan pedestru este o activitate sportivă care implică un efort aerob de durată, de intensitate medie, chiar atingând pragul anaerob în cazul urcușurilor mai dificile ce necesită un efort de intensitate crescută. 

Calitatea fizică de bază este rezistența organismului la efort, timp îndelungat, în condiții grele de anotimp, starea vremii și stress. Pregătirea, călirea și adaptarea organismului se face treptat prin antrenamente gradate, prin marșuri de zi și de noapte în teren accidentat. Organismul uman trebuie adaptat să reziste la intemperii (vînt, ploaie, viscol, ninsoare). 

Drumețul montan trebuie să-și formeze deprinderi de ajustare a echipamentului, de reglare a lungimii pasului și a respirației, a ritmului marșului, să observe și să memoreze detaliile de planimetrie și relief din teren. Apoi să învețe orientarea în munți, alegerea direcției de deplasare în condiții de efort maxim și vizibilitate redusă; parcurgerea unor trasee pe văi adînci, prăpăstii și creste; să învețe cum se poate inproviza un adăpost, modul de procurare și pregătirea hranei. 

Putem concluziona că drumeția montană face parte din categoria sporturilor aplicative.

Tendința ultimilor ani în rândul drumeților montani este de a opta pentru a€œture lejere”, cu un punct de cazare fix și ture scurte de o zi sau două, în circuit, cu întoarcere în același loc. Această variantă permite folosirea unui echipament adecvat și a unui rucsac mai ușor, ceea ce duce la reducerea disconfortului provocat de greutatea echipamentului și creșterea plăcerii excursiei.

O altă variantă o reprezintă drumețiile montane cu tabără mobilă. Astfel, după parcurgerea unui traseu de una sau două zile, turistul se va întoarce la tabăra de bază, după care se va deplasa cu un mijloc de transport până într-o altă zonă montană de interes din apropiere, stabilindu-și o nouă tabără de bază la destinație. 

Spre exemplu: Din stațiunea Căciulata, turistul montan pedestru poate allege să parcurgă trasee în Masivul Cozia, spre vârf sau spre mănăstirile Stânișoară și Turnu. De aici poate pleca fie spre Munții Lotrului, fie spre Masivul Buila-Vanturarita, aflate la circa 60-70 minute deplasare cu autovehiculul. 

Turismul montan pedestru poate îmbracă și o formă competițională, numită turism sportiv sau a€œturisport”. 

Concusurile se desfășoară între cluburile de turism, afiliate la Federația Română de Turism Sportiv (până în 2008) sau la Federația de Tursim și Ecologie (din 2009). Din păcate, niciuna dintre ele nu a primit recunoașterea ministerului de resort. 

Șansa turismului montan sportiv din România este să urmeze exemplul altor țări din U.E. și să înființeze împreună cu alpinismul, escalada și speologia o federație a sporturilor de munte, care să fie recunoscută oficial atât la nivel național, cât și la nivel European. 

În prezent, în România există peste 80 de cluburi montane (active) care promovează turismul montan pedestru /drumeția montană, atât în formă de loisir, cât și în cea competițională. 

 

Scurt istoric pentru România 

Primul club alpin de pe teritoriul României, a fost constituit în 1873 la Brașov. Acesta a apărut la 15 ani de la înființarea clubului alpin englez (primul din lume), la 9 ani după înființarea celui austriac, la 8 ani după înființarea celor italiene și elvețiene, la doar 4 ani după cel german dar înaintea celui francez (1874). 

De fapt, primele 3 asociații turistice montane de pe teritoriul României, au apărut în Transilvania și Banat, fiind fondate de sași și șvabi: 

  • Siebenburgischer Alpenverein în Kronstadt (Clubul alpin al Transilvaniei cu sediul în Brașov)
  • Banater Alpinistenclub în Caransebeș (Clubul alpin al Banatului cu sediul în Caransebeș)
  • Siebenburgischer Karpaten Verein a€“S.K.V. (Clubul carpatin al Transilvaniei cu sediul în Sibiu)

Aceasta din urmă, fondată la data de 28 Noiembrie 1880, a fost poate cea mai activă asociație turistică românească. S.K.V.-ul a activat neîntrerupt timp de peste 60 de ani, până în anul 1944. 

Scopul a constat în a face accesibili Carpații Transilvaniei și ținuturile învecinate, de a-i cerceta din punct de vedere științific, de a-i descrie și de a răspândi rezultatele astfel obținute, de a facilita accesul în diferite locuri interesante de aici, în special de a intensifica și a răspândi interesul pentru acești munți. 

Dintre realizările S.K.V.-ului amintim tipărirea Anuarului (Jahrbuch des Siebenburgischen Karpathen Vereins) a€“ prima tipăritură de tip enciclopedic - între 1881 și 1944, cât și reconstruirea și construirea de cabane care în 1934 se ridicau la cifra de 45. De asemenea, trebuie amintit faptul că una dintre prioritățile acestei asociații era și constituirea de secții pe întreg teritoriul Transilvaniei și nu numai. Dintre cele mai importante secții ale S.K.V.a€“ului trebuie amintite următoarele: Făgăraș, Agnita, Orăștie, Sebeș, Reghin, Sibiu, Sighișoara, Bistrița Năsăud, Brașov, Viena, Valea Jiului, Medias, București ș.a. 

O altă realizare a S.K.V.-ului a fost constituire corpului de călăuze (ghizi). Astfel, la 1 martie 1884 a apărut a€œCartea calauzei” sau mai precis, o legitimație tipărită în limbă română, germană și maghiară care cuprindea: numele și prenumele călăuzei, localitatea de domiciliu, regiunea unde conducea grupurile, tarifele practicate s.a. Deasemenea, călăuzele primeau și insigne de recunostere oficială. Începând cu anul 1891, secția Sibiu s-a ocupat de instruirea călăuzelor, organizând în acest scop o serie de cursuri și excursii menite să-i învețe pe participanți să citească hărțile și să se orienteze cu ajutorul lor, cât și să dobandesca cunoștințele necesare acordării primului ajutor în caz de accidente. Primul curs a fost ținut în Făgăraș, cu 17 participanți veniți din 4 secții. În anul 1906 s-a înființat o Casă de pensii pentru ghizi și una de asigurări pentru accidentați, la inițiativa lui Karl Conradt. 

Un alt domeniu de activitate în care membrii S.K.V.a€“ului au excelat a fost și Serviciul de Salvare în Munți (Alpine Rettungstelle). Primele secții cu posturi de prim ajutor au fost cele din Brașov (1919) și Sibiu (1925). 

Trebuie amintiți și ceilalți membri care au contribuit la dezvoltarea turismului montan pedestru, cum ar fi: K. Lehmann și C. Lehmann (bunic și nepot), I. Pușcariu, J. Gross, F. Abraham, J. Laiser, A. Bell, F. Kraus, D. Rădulescu, M. Gold, A. Urechia, B. Dumbravă, frații Hannenheim ș.a. 

  

Cercul excursionitilor a fost prima asociație turistică din București, înființată la 1 ianuarie 1891, care-și propunea, conform Statutului, a€œca mijloc de locomoție se adopta piciorul”. 

SOCIETATEA CARPATINA SINAIA ia ființă la 11 Martie 1893, având drept scop a€œ înlesnirea și propagarea cunoașterii munților din împrejurimi, a faunei și florei acestora, construirea de poteci prin munți și înființarea unor stațiuni (adăposturi) carpatine. Ca un corolar, la nivelul acestei asociații turistice, există ideea, atât de actuală și astăzi, după mai bine de un secol, a€œcreearii unei biblioteci și a unui muzeu de colectiuni”. 

HANUL DRUMEȚILOR s-a format datorită câtorva dintre puternicile personalități formate la școală S.T.R. (Societatea Turiștilor din România), printre care trebuie menționate Bucura Dumbravă, Mihai Haret, Emanoil Bucuta. Lor li s-au adăugat I. Bianu, S. Bragadir, D. Z. Furnică, A. Păunescu și M. Nenițescu care, în data de 14 septembrie 1920 s-au întâlnit în Casa Spiru Haret având că scop desemnarea celor opt membrii fondatori ai acestei asociații turistice. 

O zi mai târziu, la data de 15 septembrie 1920 s-au reîntâlnit și au redactat procesul-verbal de constituire a Hanului Drumeților, societate pe acțiuni, cu un capital de 200.000 lei, împărțit în 2.000 de acțiuni nominative, a câte 100 lei fiecare. S-a ales un consiliu de administrație și un colectiv științific format din șapte membri, responsabili pe diverse acțiuni: literatură, arte frumoase, propagandă în străinătate, etnografie, geografie, științe naturale. 

TURING-€“CLUBUL ROMÂNIEI a apărut prin transformarea Hanului Drumeților, ca urmare a hotărârii din data de 10 iunie 1925, datorită faptului că acesta din urmă nu mai corespundea multitudinii sarciniilor ce stăteau în fața turismului românesc în evidentă ascensiune. Oficial, hotărârea de transformare, a fost recunoscută în ziua de 2 aprilie 1926. 

Cât a funcționat (1926a€“1948), T.C.R. a încercat și a reușit să dinamizeze mișcarea turistică din A®ntreaga țara, având performanțe demne de rememorat. Sub egida T.C.R. au apărut mai multe titluri consacrate Munților Carpați, dintre care nu trebuie omise următoarele: Le massif de Bucegi, de M. Haret (1931); Tăul Roșu de Valeriu Pușcariu (1934); Case de adăpost și drumuri marcate de E. Teposu și V. Pușcariu (1942); Valea Arieșului de Vasile I. Rusu (1947); o serie de hărți turistice imprimate de Institutul a€œUnirea” din Brasova€“ Bucegi și Gârbova, Postăvarul și Piatra Mare, Piatra Craiului ș.a. 

A trebuit să treacă aproape un sfert de veac pentru ca, la inițiativă lui P. Teodorescu și a lui Mircea Dumitrescu, la 2 noiembrie 1971 (întâlnirea celor doi a avut loc la Paris) să se pună din nou bazele T.C.R.-ului. 

De la început, cei doi și-au propus să desfășoare o acțiune permanentă de cultură turistică. Aici prezentatorii textelor și imaginilor au fost: E. Iliescu, I. Haret, S.C.Gorjan, O. Manitiu, I.I. Dunăreanu, V. Marinescu, E. Cristea, S. Tulea, M. Dumitrescu, A. Baltazar, D. Ionescu ș.a. 

Deasemenea, s-a înființat și Cabinetul de Istoria Turismului și s-au editat Caietele Turing-Clubul României. 

SOCIETATEA ACADEMICĂ DE TURISM A ROMÂNIEI a fost constituită prin actul autentificat de Tribunalul Ilfov, cu nr. 3947 la 6 februarie 1925. Între cele mai cunoscute publicații de turism din țara se număra și Buletinul S.A.T. „Romania”. În coloanele sale au publicat intelectuali preocupați sincer de destinele turismului din România. În acest sens, suita de articole tipărite în numerele din 1929 ale buletinului sunt pilduitoare: „Problema turismului pentru Romania” de Valeriu Micu, „Miscarea turistică în Romania” și „Societatile de Turism” de Theodor Vlădulescu, „Geneza unei societăți de turism” de Horia Oprescu, „Turismul ca mijloc de propagandă nationala” de Tudor Vlădescu. Au mai colaborat la această prestigioasă publicație: Emanoil Bucuta, Ion Simionescu, N. Iorga, Vasile Voiculescu, I.M. Sadoveanu, Cezar Petrescu. 

Primul președinte al O.N.T. a fost Sergiu Dimitriu. Pe lângă O.N.T. funcționa Consiliul Superior al Turismului. Președinte era tot Sergiu Dimitriu, secretar V.A. Marinescu. Pe lista de 20 de membri mai erau menționate câteva personalități din lumea turismului: gen.dr. Vicol, Neagu Boerescu, Mihai Haret, Alexandru Badauta, V. Florescu. 

Buletinul O.N.T. s-a tipărit începând cu 1 octombrie 1935, după care s-a transformat, de la 1aprilie 1936, în revista a€œRomania” care era condusă de pictorul-poet Radu Boereanu. Printre cei care semnau articolele ce apăreau în această revistă, se numărau și N. Iorga, D. Botez, G. Galaction, E. Bucuta, Lucia Demetrius și Zaharia Stancu. Deasemenea, printre autorii textelor se numărau și scriitorii-turiști, dintre  care trebuie amintiți I. Simionescu, Al. Borză, M. Haret, V. Pușcariu, R. Țiteică, Dan Rădulescu, E. Iliescu. 

Până în februarie 1940 apăruseră 49 de numere într-un tiraj de 290.500 exemplare. 

Pe lângă asociațiile turistice prezentate mai sus, au mai existat și altele, dintre care le amintim pe următoarele: Societatea de Gimnastică, Sport și Muzică din Iași, Frăția Munteană din Cluj înființat de Emil Racoviță,  Hai la Drum din Arad, Asociația Drumeților din Munții Iubiți ai României (ADMIR), Asociația „Romania Pitoreasca”, Clubul Alpin Român, Clubul turistic Bănățean din Caransebeș. 

În 1948 s-a înființat „Asociatia Turismului Popular”, care avea secțiuni de turism, camping și alpinism. Emilian Cristea și Ionel Coman sunt printre cei chemați să sprijine nouă asociație care, avea să fie desființată în anul 1950. 

În 1949, s-a înființat Confederația Generală a Muncii (CGM), care avea și secțiune de turism. Activitatea în domeniul turismului montan pedestru și a alpinismului a fost continuată de către asociațiile sportive înființate pe lângă Uniunile Sindicale, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne. CGM a reușit organizarea câtorva școli de alpinism importante, cu sute de participanți și cu durată de până la două luni. 

În anul 1959 a fost reorganizat Oficiul Național de Turism a€œCarpati” care a primit, printre altele și sarcina de organizare de acțiuni turistice și alpine interne. 

În anul 1968 a fost înființă Biroul de Turism pentru Tineret (BTT), care a preluat practic întreagă activitate de turism montan pedestru. Aici trebuie amintiți reprezentanții de seamă ai acestei organizații care au contribuit la revigorarea turismului montan pedestru, mobilizând numeroși tineri în activități specifice: Gioni Babos, Alexandru Filip, Minai Stanilescu, Dan Bala, Lucian Marenco, Dan Pasăre, Leonard Acrișor, Alexandru Șerbănescu, Marian Bunea. 

Prin anii '70 în cadrul acțiunii pionierești a€œAsaltul Carpatilor” s-a stabilit că întreagă creastă principală a Carpaților Orientali (cumpănă de ape dintre Ardeal și Moldova) să fie marcată cu bandă roșie, lucru care s-a și întâmplat în mare parte. A fost cea mai amplă acțiune de marcare și amenajare a traseelor turistice din România. 

Din păcate, cu excepția unor masive mai des circulate, marcajul de creastă nu a mai fost refăcut. 

În anii '€™80 se înființează numeroase cluburi de turism montan, fie pe lângă marile întreprinderi, fie pe lângă agențiile BTT județene, parte dintre ele afiliindu-se la Federația Română de Turism-Alpinism. 

Dintre revistele de specialitate, trebuie amintită revista a€œRomania Pitoreasca” (http://romania-pitoreasca.net/) , al cărei prim număr a fost editat în anul 1933. Între 1949 și 1972 nu a mai fost editată, iar din 1972 a apărut fără întrerupere până în anul 1989 și cu o anumită discontinuitate după aceea. 

La începutul anilor a€™90 se înființează Clubul Național de Turism pentru Tineret (CNTT), care reunea mare parte a cluburilor de turism din întreagă țara și care va organiza numeroase acțiuni cu caracter ecologic. În anul 2001, CNTT-ul a fost înlocuit cu Asociația Națională a Cluburilor de Turism (ANCT). 

În paralel, în a două jumătate a anilor a€™90 se infiinteza și Federația Română de Turism Sportiv care reunea la un moment dat în jur de 60 de cluburi de turism montan și care avea că scop organizarea de concursuri de turism sportiv. 

În anul 2009 s-a înființat Federația Română de Turism și Ecologie, care reunește aproape 20 de cluburi de turism montan din toată țara. 

TipărireEmail